La Iași a avut loc consfătuirea profesorilor de religie din învățământul preuniversitar

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 26, 2025   Autor: Mihail Vrăjitoru

Evenimentul a reunit cadre didactice din întreg județul, dar și invitați de seamă din mediul educațional și bisericesc. Între aceștia s-au numărat prof. dr. Denisia Elena Mănoiu, inspector pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Iași, părintele arhim. Hristom Rădășanu, consilier pentru învățământ în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, prof. univ. dr. Constantin Cucoș, precum și conf. univ. dr. Vasile Timiș de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, prezent online. Au fost prezenți, de asemenea, părintele Constantin Simiraș, director al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, și prof. metodist Fullvina Blânda, reprezentant al cultului catolic.

În deschiderea întâlnirii, arhim. Hristom Rădășanu, consilier pentru învățământ în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor a adresat un mesaj cadrelor didactice:

Binecuvântarea sau interacțiunea noastră cu dumneavoastră este un privilegiu și, pentru noi înșine, o binecuvântare. De aceea spuneam că postura aceasta de intermediere a binecuvântării Părintelui Mitropolit Teofan este una foarte plăcută, mai ales că, spre deosebire de momentele în care se acordă binecuvântarea scrisă, acum chiar vă văd pe majoritatea dintre dumneavoastră față către față și mulțumesc Domnului pentru aceasta.

Al doilea lucru pe care doream să vi-l transmit este prețuirea, aprecierea noastră și, desigur, sprijinul pe care, ca instituție a Bisericii, îl acordăm lucrării pe care o faceți, pentru că postura noastră este, de cele mai multe ori, una slujitoare. Ca să-l citez pe Sfântul Grigorie Dialogul, suntem „slujitorii slujitorilor lui Dumnezeu”, adică ai voștri. Și acest lucru se arată destul de evident, mai ales în ultima vreme, cu toate frământările care se constată la nivel central.

Prin implicarea Sfintei Patriarhii, sectorul teologic, sub conducerea Părintelui Profesor Beldiman, se străduiește să asigure un statut din ce în ce mai potrivit și mai adecvat pentru ora de religie și, implicit, pentru dumneavoastră. Facem acest lucru și în Arhiepiscopia Iașilor, unde există un post special de director responsabil cu învățământul preuniversitar, ocupat de ceva vreme, iar din acest an de bunul nostru prieten și colaborator Viorel Drăgan. Faptul că nu este un simplu secretar care se ocupă de această misiune arată preocuparea noastră mai consistentă în ceea ce privește sprijinirea dumneavoastră.

Ne-am aștepta, așadar, ca și reacția dumneavoastră să fie pe măsură. Ați inițiat, la un moment dat, un proiect unic – ProRelis – și ne-am dori foarte mult să continuați, pentru că acesta este, de multe ori, felul dumneavoastră de a răspunde la toată această grijă și preocupare care vin din partea instituției Bisericii.

Agenda evenimentului a cuprins trecerea în revistă a activităților din anul școlar anterior, identificarea aspectelor ce necesită îmbunătățiri și propuneri pentru noul an școlar. Totodată, au fost premiate cadre didactice care s-au remarcat prin rezultate deosebite în activitatea didactică.

Consfătuirea profesorilor de religie, organizată anual la început de an școlar, reprezintă un moment de reflecție, de formare și de comuniune profesională, dar și o ocazie de a găsi soluții la provocările pe care disciplina religie le întâmpină în cadrul școlii.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri